Parintele de la reviga acuzat de vrajitorie

Peste o sută de enoriaşi din comuna Reviga, dar şi zeci de 'fii duhovniceşti' din multe alte localităţi, au protestat, duminică, timp de două ore, în faţa Prefecturii Ialomiţa, faţă de decizia Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor de a-l caterisi pe preotul Casian, aducând un alt preot de la Cocora, dar şi faţă de 'acţiunile concertate de hăituire' a preotului Gheorghe Pandelică, tatăl preotului Casian, care slujeşte în aceeaşi parohie.
PS Vincențiu conduce Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Atât preotul Gheorghe Pandelică, ce slujeşte încă în biserica din satul Mircea cel Bătrân, dar şi fiul său, preotul Casian, care slujea la biserica din comuna Reviga, sunt, se pare, acuzaţi de "vrăjitorie", dar şi de faptul că ar solicita bani enoriaşilor pentru aceste lucruri.

Credincioşii reclamau faptul că decizia de caterisire a preotului Casian este una prea dură, că nu a fost judecat aşa cum este normal, dar şi faptul că oamenii nu au fost consultaţi cu privire la această hotărâre luată de reprezentanţii Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor.

De asemenea, aceştia acuză 'metodele neortodoxe' prin care acţionează unii reprezentanţi ai Episcopiei pentru a-l îndepărta şi pe părintele Gheorghe Pandelică.

Sprijinit de credincioşi

"Enoriaşii îi preţuiesc munca şi eforturile de a păstra construcţia spirituală întemeiată acolo de părintele Gheorghe. Suntem conştienţi că orice om poate greşi, cu voia sau fără voia sa. Suntem de asemenea conştienţi că acolo unde există nişte legi sau reguli acceptate trebuie să existe şi sancţiuni pentru nerespectarea lor.

Dar nu putem accepta aplicarea de măsuri foarte aspre sau poate chiar radicale fără o judecată dreaptă în care cel incriminat să aibă dreptul de a se justifica, de a se apăra. Ori caterisirea este o decizie care nu poate fi luată fără a da o şansă părintelui Casian să se apere. Ştim că există cazuri grave printre preoţii sau călugării din România, afaceri murdare, alcoolism, dependenţă de droguri, deviaţii sexuale şi altele.

Nu s-a luat totuşi măsura răspopirii multora dintre ei. Au fost mutaţi dintr-o parte în alta şi ajutaţi să-şi repare greşelile. Din câte îl cunoaştem noi, enoriaşii, pe părintele Casian, nu se poate vorbi de abateri atât de grave încât să se ia o măsură atât de dură, fără măcar să se treacă printr-o judecată corectă în faţa unui consistoriu imparţial", reclamă grupul de enoriaşi din Parohia Reviga.

Oamenii sunt, de asemenea, revoltaţi că 'părintele Gheorghe (n.r. tatăl preotului Casian) este hăituit de ani de zile, căutându-i-se tot felul de vinovăţii, dar mai ales aceea de a face vrăjitorii'.

'Ne jigneşte pe toţi cei care frecventăm slujbele părintelui, cu atât mai mult cu cât cei mai mulţi suntem intelectuali şi nu credem în vrăjitoriile ţigăncilor sau ale altora, aşa zişi dezlegători, şi ne căutăm alinarea şi răspunsurile în lăcaşurile de rugăciune şi în îndrumările duhovnicilor noştri.

Suntem îndureraţi că o adversitate personală a protopopului Drăgici s-a transformat în nesfârşite încercări de discreditare a părintelui Gheorghe, ajungând la ultima variantă de lovitură, nedemnă de poziţia pe care o deţine şi nici măcar de calitatea de om, atacul asupra a ceea ce are mai drag pe lume părintele Gheorghe - copilul său. Suntem de asemenea revoltaţi că ni s-a vârât pe gât un alt preot la Reviga, fără a fi consultaţi printr-un referendum, noi, enoriaşii, din Reviga.

În afară de faptul că acest preot nu este capabil să atragă sătenii la biserică, fiind lipsit de implicarea necesară în această meserie, el aduce pagube materiale instituţiei, deoarece nu-i poate determina pe oameni să doneze bani bisericii. Dacă în primele două duminici au fost 7 - 10 persoane prezente la sfânta liturghie, acum biserica este, în mod constant, absolut goală la toate slujbele', reclamau oamenii.

Acuzaţii de vrăjitorie

Enoriaşii solicită retragerea acuzaţiilor de vrăjitorie şi încetarea acţiunilor de discreditare adresate preotului Gheorghe Pandelică, anularea hotărârii de caterisire a părintelui Casian şi reinstalarea sa în biserica ce a slujit, hotărârile luate cu privire la caterisirea şi/sau înlocuirea preoţilor din motivele stabilite de funcţionarii cu putere de decizie din Episcopie, chiar şi de către ÎPS, să fie luate după consultarea enoriaşilor parohiilor respective, prin referendum sau prin consultare cu un reprezentant ales de aceştia şi nu în mod despotic şi abuziv, iar ultima cerere a lor este aceea de a fi respectaţi, pentru că, spun ei, 'noi vă plătim pe voi'.

'Dacă instituţia bisericii cere ascultare preoţilor şi celorlalţi angajaţi ai săi, atunci suntem îndreptăţiţi să cerem ascultare şi din partea conducătorilor săi faţă de cererile enoriaşilor, având în vedere că noi suntem cei care asigurăm subzistenţa atât prin donaţiile directe cât şi prin taxele plătite la stat. Ori încercările de a se discuta cu ÎPS Vincenţiu s-au soldat cu respingeri sau chiar cu blesteme adresate enoriaşilor din Reviga. Cu tot respectul pe care îl purtăm înaltelor feţe bisericeşti, amintim că toate cheltuielile pentru salariile şi acţiunile pe care le întreprind, pentru festivisme şi praznicuri religioase precum şi pentru alte numeroase scopuri sunt suportate din banii noştri. Ultima noastră cerere: respectaţi-ne. Noi vă plătim pe voi', solicită grupul de enoriaşi din parohia Reviga.

O delegaţie a enoriaşilor s-a deplasat la sediul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor pentru a înmâna doleanţele lor, însă, în afară de portar, nimeni nu era acolo pentru a discuta cu oamenii. Un astfel de memoriu a fost înaintat şi subprefectului judeţului, Gigi Petre.

Un astfel de protest a avut loc recent şi în faţa bisericii din Reviga, însă fără rezultat. Enoriaşii susţin că dacă nu vor primi un răspuns din partea Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, vor merge la Patriarhie.

Citiţi mai mult: Protest al enoriaşilor pentru sprijinirea unui preot acuzat de vrăjitorie -
Reacţii:

9 comentarii:

  1. de necrezut,rusine ,sa fie dat afara un preot care este iubit de oameni .care are puterea sa te atraga langa dumnezeu ,care te invata ce este iubirea ,credinta..ce tara de caca avem.acoperiti pe drogati ,curvari,hoti pe aia alege tara romaneasca sa fie preoti .rusineeeeee

    RăspundeţiȘtergere
  2. Asa este,ai dreptate, eu am fost personal la reviga si a fost foarte frumos, rar poti vedea asfel de preoti cu har ..

    RăspundeţiȘtergere
  3. Un preot deosebit, un om nepretuit,un suflet mare.Cata nedreptate exista pe aceasta lume si cata rautate!Dumnezeu insa cred ca va avea grija sa repare raul facut de oamenii rai.

    RăspundeţiȘtergere
  4. cand vad atata rautate in jurul parintelui ma cutremur,de ce voi cei care scrieti atat de murdar nu mergeti la parinte sa l cunoasteti???atat doar SA L cunosteti,,nu pot eu sa va judec,dar va intreb ,de ce atata RAUTATE?eu am mers de 3ori la slujbele parintelui din fericire,si credeti voi cei care santeti rai,NU AS FI MAI PLECAT DIN BISERICA,da din bisericuta aceea mica ,am intalnit acolo un om cu un suflet minunat,un om pe care dumnezeu l a trimIs pentru noi[da spun bine ptr noi,aici ma refer si la voi cei RAI]se roaga ptr binele nostru,pacatosi ce santem,iar eu ma rog sa ca parintele sa aibe puterea necesara sa treca peste toate aceste rautati,,,,un preot cu har ,nu v a fi inteles niciodata,,nu ar fi singurul parintele PANDLICA,,de cand am tot vazut RAUTATILE din jurul parintelui,gandul meu a zburat catre preotul ARSENIE BOCA,[multi dintre cei RAI poate nici nu stiu la cine ma refer]cata rautate a indurat si acel preot,,,,si tot din vina celor fara de dumnezeu,mi ar placea atat de mult sa nu mai vad rautate,cei care se cred mai buni si mai corecti pe lumea asta sa mearga si sa cerceteze,sa verifice,daca au credinta in suflet,daca se numesc cat de putin crestini,,lasati rautatea departe de voi si fiti mai buni,,ma repet eu una personal nu va judec,dar va indemn macar o data,o singura data ajungeti la slujba parintelui,sa spuneti apoi unde a gresit,,,,,,dar nu ca are masini,etc,,,astea sant barfe adunate de pe sant,,,cine nu are masina in ziua de azi?dumnezeu sa le lumineze mintea celor care vor sa faca rau si parintelui multa sanatete si putere sa treaca peste toate RAUTATILE,

    RăspundeţiȘtergere
  5. Atunci cand esti singur,cand deznadejdea te cuprinde si cand totul in jurul tau se naruie,exista o oaza de lumina si aceasta este Sfanta Biserica de la Reviga,exista un suflet pur alaturi de tine si acesta este Presfintitul Parinte Gheorghe Pandelica.Devotamentul acestui preot fata de oameni fie ei buni sau rai,bogati sau saraci,daruirea cu care savarseste Sfintele Slujbe sunt de neimaginat.De cum ai pasit pragul bisericii si-i auzi glasul simti cum te cuprinde o caldura placuta si o mana nevazuta te mangaie alinandu-ti suferinta oricare ar fi ea.Aici te simti acasa,te simti in siguranta…te simti ca atunci cand copil fiind mama te mangaie si alunga din sufletul tau orice durere sau teama.Acest minunat preot ne-a invatat sa fim o familie,sa ne rugam unii pentru altii,sa ne iubim si sa ne ajutam unii pe ceilalti neconditionat.Iata miracolele care se savarsesc in timpul slujbelor parintelui Gheorghe Pandelica ele tin de Iubire,Credinta,Nadejde.Deci,acum noi,familia aceasta creata de Parintele Gheorghe Pandelica este timpul sa ne rugam pentru ca dreptatea sa triumfe iar Calauza noastra desavarsita sa fie repusa in drepturi,la locul de cinste care i se cuvine.Va voi spune acum ceea ce se intampla de fapt:totul este politic atata timp cat parintelui i s-a luat dreptul de a mai sluji chiar si in pustiu!Cine se teme de puterea sa duhovniceasca ?Treziti-va cei care simtiti ca faceti parte din acesta mare familie ,cei care simtiti acum impreuna imensa durere a acestei nedreptati si aparati-va duhovnicul!Ce crima a comis parintele sa merite asa ceva?De fapt este pedepsit pentru noi toti,pentru ca noi sa nu mai avem nici o speranta si sa fim dezbinati.Sunt sigura ca daca slujbele oficiate de parintele Gheorghe Pandelica s-ar desfasura sub cerul liber ,pe camp,nu ar lipsi niciunul dintre noi.Iata motivul pentru care a fost pedepsit acest adevarat preot.Sa trecem la fapte insa, ca vorbele nu-i intereseaza pe cei mari!

    RăspundeţiȘtergere
  6. Parintele Gheorghe este un adevarat OM...si spun OM nu sfant pentru ca simt ca e atributul care i se potriveste cel mai bine. Este deosebit, atent,dedicat si in special AUTENTIC. Tot ce face parintele este din sufletul lui si nu este pentru a impresiona sau a obtine anumite castiguri. Oamenii il iubesc si il admira tocmai pentru asta. Parintele se roaga impreuna cu ei si prin felul sau de a sluji iti dai seama ca Dumnezeu e accesibil tuturor, ca adevarata putere se afla in tine si ca oricat de mari sunt necazurile in care te gasesti raza de lumina din sufletul tau este mereu prezenta. Am fost la reviga de aproximativ 1 an si este locul cel mai drag sufletului meu. Bineinteles ca prima data cand am ajuns acolo eram in cautare de miracole si senzational, de rezolvare rapida a problemelor mele. La inceput parintele m-a frapat prin infatisarea si vocea lui...s-a lipit parca de sufletul meu. Bineinteles ca la atunci il acuzam in gand de manipulare,fatarnicie etc pentru ca nu puteam concepe ca un preot sa fie atat de dedicat.Incet-incet insa mi s-au demontat toate preconceptiile. Parintele statea pana seara tarziu doar ca sa discute cu fiecare neasteptand nimic in schimb.Ne privea pe toti cu ochii sai albastrii si ne vorbea tacit tuturor..Cine a avut "urechi" sa asculte a inteles deja sufletul parintelui.
    Parintele nu deschide cartea, nu ghiceste,nu face ''vraji'', ci doar ESTE.Asa este dansul uman,deschis,intelegator,dedicat,bun,iubitor.
    Incercarea prin care trece acum parintele este o lectie pentru noi toti.Este o lectie de curaj si putere. Era si timpul sa indrazneasca cineva sa ii infrunte pe mai marii BOR. Cu toate ca poate nu si-a dorit asta parintele a devenit deranjant pentru unii care doresc sa controleze totul, sa te subjuge prin frica si teama. Ma bucur ca parintele a avut curajul asta si sufletul meu ii e alaturi. Lumina supara intunericul din sufletele unora dar pana la urma invinge. Asa si parintele o sa invinga si o sa invatam impreuna lectia asta. Doamne ajuta-ne tuturor sa devenim mai buni,mai calzi, mai iubitori, mai umani!

    RăspundeţiȘtergere
  7. marinela-luminita17 ianuarie 2012, 14:57

    Domnu-n mare mila Lui, a harazit si nevrednicei k mine sa aibe parte sa intalneasca in viata un asemenea preot ... Cand am pasit pe calea asta, de a merge la slujbe, cand Domnul m-a trezit (cazand de pe piedestalul care credeam ca mi se cuvine, si-am uitat de El) am ajuns pe la multe biserici si la multe slujbe si parinti cu har dar sa va spun ceva, dintre cei pe care tot Domnul mi i-a scos in cale(ca El raspunde celor care-L cauta) nici unul nu m-a umplut de iubire si speranta ca acest parinte, cum ca Domnul n-a facut pe nici un om ca sa-l piarda iar postul si rugaciunea, asa cum ne invata parintele , ne apropie de Domnul, dar daca iubire nu-,i nimic nu e. N-ar deschide nimanui cartea, n-ar face niciodata pe ghicitorul(vrajitorul), NU, n-are nevoie ,caci Domnul ,slava Lui, ii vede nevointele in post si rugaciune pt cei ce vin acolo, ca sa-l lumineze cum sa-i invete sa se roage pt nevoile lor, sa posteasca si sa-si iubeasca si vrasmasii.Doamne,mila ti-ai facut cu mine cand mi-ai aratat ca mai exista totusi pe pamant si oamenii plini de iubire,atat de multa iubire ca o pot raspandi celorlalti,ca ne indruma sa te cautam in rugaciune. multi preoti vedem si toti sunt inzestrati cu har de la Domnul o data ce si-au pus sutana dar cand merg la slujbele multora dinte ei parca ma incalzesc la focul unei lumanari pe cand la 'bunicut', par. Gh,desi e rece-n biserica lui, de la Domnul emana atata iubire ca ne incalzim toti de iubire ca de la o soba. Se intreaba unii de ce mergem asa multi acolo ? pt iubirea ce-o imprastie peste multime(bogata sau saraca)fara sa ceara nimic in schimb. Asa i-a raspuns Domnul acestui bunicut ce se nevoieste in post si rugaciune pt toti, iubit de multi, l-a umplut de dragoste fata de semeni si se roaga pt toti(buni sau rai sa ne ierte Donmnul de pacate) si pt nevointele lui in rugaciune si posturi de care, cei ce au ajuns in scune inalte (cei ce-i vor raul, sau cei ce-i pupa)...au uitat cum este sa te nevoiesti in post si rugaciune pt aproapele...chiar si pt sufletele lor personale ce se pierd in focul iadului si n-au liniste cand vad ca celor smeriti, ce se roaga mai staruitor ca ei si se nevoiesc pt semenii lor, Domnul le da mai mult har( ca sa-i lumineaza pe ceilalti- sa nu mai orbecaie in intuneric) sa nu uite de rugaciune atunci cand le e bine(sau ajung sus si uita ca Domnul a spus mila si nu jertfa,cu post si rugaciune se salveaza de cele rele omul si nu ''crezand-se mici dumnezei, ce-si vor pierde sufletele de nu se caiesc si cad din pricina mandriei si a invidiei, k unui preot marut, DOMNUL ii da cum nu le da celor ce au uitat cum e sa te nevoiesti in post si rugaciune si sa ai iubire fata de aproapele) Slava Domnului pt toate si-n mare mila lui sa-l ocrotesca pe parintele Gheorghe si fiul sau Casian. Amin

    RăspundeţiȘtergere
  8. va rog sa-mi dati nr de telefon a preotului gheorghe de la reviga

    RăspundeţiȘtergere

Popular Posts

Recent Posts

Penta Fotbal Fotbal Live Care Online Fantasy Football League Natura Fotbalului Games to play for free online Egoow Sport Fotbal Sportul Natura vie La noapte e un meci Seo soccer tv Horoscop Fotbal Sport Suntem Prieteni Nutria Fotbal Football & Golf Live Football SH CARS vw golf Mistere Agaricus Blazei Blogger Templates Free Serindar Serindar Cazare Busteni Sale Cars 4livecare Link2112 Soccer Win GSP Sport

Hai in Ro Loto Polonia Loto Italia Steaua GSP Sport Ghana Lotto Ghana Lottery Neod.info

Blog Archive